“APARTINATORII”

Un articol de aproape 2 ani, dar, cred inca, actual.Din nou e evidentiata prevalenta lui “a avea” asupra lui “a fi”:

De altfel, însuşi termenul în discuţie pare să fie… extras, printr-o abreviere, dintr-o construcţie măcar aparent logică, ceea ce putem deduce dintr-o clasificare de formule pe undeva înrudite, din terminologia juridică: tutore legal, susţinător legal şi aparţinător legal, ultima numind categoria celor care, după lege, îl însoţesc în spital pe bolnav (rude, prieteni, reprezentanţi legali), în cazul în care acesta are nevoie de asistenţă permanentă.

Oricum, faptul că, în diferite situaţii, sensul formulei analizate nu e clar ne este confirmat chiar de un enunţ dintr-o decizie, din iulie 2005, “asupra sesizării de neconstituţionalitate a Legii privind sănătatea reproducerii şi reproducerea umană asistată medical”, din care cităm:

“Este, de asemenea, confuză sintagma aparţinători legali, în raport cu prevederile constituţionale şi cu cele ale Codului familiei care se referă la părinţi şi ca reprezentanţi legali ai copilului”.

DECIZIA Curtii Constitutionale nr. 418 din 18 iulie 2005.

“VIATA E PRETIOASA”: ECHOGRAFIE A UNUI COPILAS IN  PANTECELE MAMEI LUI.

 


 

One comment

  1. Reblogged this on IVF: better NO! and commented:

    VIATA E PRETIOASA!

Leave a comment